Hot News
01/08

Prima navă cu cereale a părăsit portul Odessa

Prima navă încărcată cu cereale a ieșit din portul ucrainean, a anunțat postul de televiziune CNN Turk, preluat de RIA Novosti. ”Nava a părăsit portul Odsesa”, a precizat sursa citată. Informație confirmată de ministerul ucrainean al Infrastructurii. ”Sub pavilionul statului Sierra-Leone, nava RAZONI (în imagine) se îndreaptă spre portul Tripoli, în Liban, având la bord […]
28/07

Roskosmos: Zborul pe Lună cu nava spațială rusă ”Oriol”, de patru ori mai ieftin decât cu nava americană ”Orion”

Costul estimat al unui zbor pe Lună cu nava rusă ”Oriol” este de patru ori mai mic decât cu aparatul american, a anunțat principalul Institut economic și de cercetare științifică al corporației Roskosmos, ”Organizația Agat”, relatează ixbt.com Se menționează, de asemenea, că zborurile pe Lună ale astronauților NASA sunt planificate în cadrul programului Artemis și […]
24/11

Kosaciov: Anunțând noi sancțiuni împotriva ”Nord Stream-2”, SUA își asumă rol de procuror

Introducând sancţiuni împotriva unui proiect în care sunt implicate ţări importante de pe alt continent şi ghidându-se, în acest sens, de o lege internă privind securitatea energetică, Statele Unite îşi asumă funcţia de procuror sau de judecător. Este punctul de vedere exprimat de vicepreşedintele Consiliului Federaţiei, Konstantin Kosaciov, în comentariul său la declaraţia Secretarului de […]
10/11

Un factor destabilizator: Statele Unite creează o grupare militară la granițele de sud ale Rusiei

Ministerul Apărării al Rusiei a lansat declarații extrem de dure în legătură cu situația din Marea Neagraă, pe care Statele Unite, aliații și partenerii lor încearcă să o transforme într-o platformă pentru amenințări reale la adresa securității Rusiei, relatează ”Rossiiskaia gazeta”.  ”Flota la Marea Neagră realizează un pachet de activități pentru a controla acțiunile navelor […]
19/10

Sub sigla ”Secret”: La Murmansk se încheie filmările despre salvarea suedezelor în 1984

În urmă cu câteva săptămâni, o echipă de filmare din Suedia a solicitat sprijinul Centrului de dezvolare a producției de film din Regiunea Murmansk pentru realizarea filmului documentar ”Secret Sea” (Secretul mării), povestea a două suedeze salvate în mod miraculos în 1984. Printre ele s-a aflat și regizoarea Helena af Klerker, venită la Murmansk pentru […]
27/07

Pușkov: Este timpul ca SUA să nu mai facă pe fata inocentă jignită

Președintele Comisiei Consiliului Federației pentru politică informațională și cooperare cu mass-media, Aleksei Pușkov, a comentat declarația secretarului de presă al Pentagonului, John Kirby, făcută după lansarea rachetei rusești ”Țirkon”. Reprezentantul Ministerului Apărării al SUA a calificat respectivele teste drept ”destabilizatoare” și a propus ca Vladimir Putin să fie întrebat ”de ce a ales această cale”, […]
21/07

Gazoductul Nord Stream-2. Nava ”Akademik Cerski” a trecut la treabă

Nava ”Akademik Cerski” a părăsit apele daneze, unde a realizat secțiunea conductei ”Nord Stream-2” și va așeza secțiunea de 2,6 kilometri a celui de-al doilea fir al gazoductului în zona economică exclusivă a Germaniei din Marea Baltică, informează RT. «Nava ”Akademik Cerski” specializată în așezarea de conducte va realiza secțiunea de 2,6 kilometri a celui […]
01/07

”Roskosmos” a desecretizat convorbirile echipajului decedat acum 50 de ani

”Roskosmos” a publicat convorbirile membrilor echipajului navei spațiale ”Soiuz-11”, Gheorghi Dobrovolski, Vladislav Volkov și Viktor Pațaev, decedați la 30 iunie 1971 la revenirea pe Terra, din cauza depresurizării vehiculului de coborâre, relatează cotidianul RBK.  Au fost desecretizate discuțiile purtate de echipaj cu punctul de măsurare înainte de lansarea navei. Cosmonauții închid trapele, raportează situația, verifică […]
24/05

Nava ”Fortuna” a reluat lucrările la gazoductul ”Nord Stream-2” în apele Germaniei

Nava ”Fortuna” a reluat lucrările de așezare a conductei ”Nord Stream-2” în apele Germaniei, a anunțat agenția DPA, citând operatorul Nord Stream 2 AG, relatează Lenta.ru. După cum a precizat compania Nord Stream 2 AG, ”Fortuna” acționează în conformitate cu aprobările în vigoare și cu declarațiile făcute de autorități. La 17 mai, Oficiul Federal pentru […]
15/04

Dumitru Prunariu: Gagarin, un simbol al cuceririi cosmosului

Primul om care a zburat în spațiu, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, continuă să trezească și astăzi, în pofida tensiunilor tot mai accentuate din relațiile internaționale, simpatie, pretutindeni în lume, a declarat cosmonautul român Dumitru Prunariu cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la zborul lui Gagarin. ”Explic acest lucru prin faptul că, în spațiul […]
09/04

Racheta cu o navă spațială pilotată „I.A.Gagarin” a luat start de la Baikonur

Racheta de lansare ”Soiuz-2.1a” cu nava spațială pilotată ”I.A.Gagarin” a luat start de la cosmodromul Baikonur. Racheta s-a desprins de sol la 10:42 (ora Moscovei), transmite Roskosmos. La bordul navei se află cosmonauții ruși Oleg Novișki și Piotr Dubrov, precum și astronautul american Mark Vande Hai. Se presupune că zborul către ISS va dura aproximativ […]
02/04

Profilul lui Gagarin, pe racheta ”Soiuz”

Profilul și autograful lui Iuri Gagarin, ce reprezintă emblema celei de-a 60-a aniversări a primului zbor realizat de om în spațiu, se vor regăsi pe racheta-purtătoare ”Soiuz-2.1a”, care va porni spre orbită cu un echipaj format din trei membri, în ajunul jubileului, a declarat pentru agenția TASS o sursă din industria aerospațială și de rachete. […]
11/03

O navă sub pavilionul Insulelor Comore, cu 13 marinari la bord, a naufragiat în largul coastelor României

Nava de marfă solidă Volgo Balt 179 s-a răsturnat în largul coastelor României. Zece marinari de la bord au fost salvați, doi au murit, iar unul este dat dispărut, a informat Compania GSP Falcon, a cărei navă a primit un semnal de primejdie de la nava naufragiată, a transmis RIA Novosti. Compania a menționat că […]
07/01

Danemarca a primit graficul de construcție pentru Nord Stream-2

Compania Nord Stream-2 AG începe instalarea conductelor gazoductului Nord Stream-2 în zona economică exclusivă a Danemarcei la 15 ianuarie, Agenția Daneză pentru Energie primind deja graficul de lucru, relatează TASS. ”Ieri, Agenția Daneză pentru Energie a primit un grafic pentru construcția, în continuare, a Nord Stream-2. Lucrările de amenajare a conductei sunt planificate să se […]
05/01

Cronica cuceririlor spațiale: Prima navă lansată spre Lună a fost rusească!

La 2 ianuarie 1959, stația interplanetară automată ”Luna-1” a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur. A fost trimisă în spațiu de către racheta purtătoare ”Vostok-L”, de-a lungul unei traiectorii de întâlnire. Stația de o tonă și jumătate trebuia să ajungă pe Lună, dar a intrat pe o orbită heliocentrică și a devenit primul satelit artificial […]
14/12

Bloomberg: SUA nu au putut opri construcția ”Nord Stream-2”

Rusia va continua să finalizeze gazoductul ”Nord Stream-2”, în pofida tuturor eforturilor Statelor Unite, afirmă agenția de știri americană Bloomberg. În urmă cu un an, lucrările de așezare a conductelor pe fundul Mării Baltice au fost oprite din cauza sancțiunilor introduse de SUA împotriva companiilor participante la proiect. Iar acum, în decembrie, Washingtonul intenționează să […]
05/12

Germania a indicat nava care va reîncepe lucrările la gazoductul Nord Stream-2

Nava ”Fortuna”, cu sistem de ancorare, specializată în așezarea conductelor în mare, va reîncepe lucrările pentru gazoductul Nord Stream-2, în apele germane. Acest lucru este confirmat prin datele de avertizare de navigație emise de Agenția Federală Maritimă și Hidrografică din Germania (BSH), sâmbătă, 5 decembrie. Se precizează că nava va pune conducte sub apă, în […]
29/11

Proiectul ”Nord Stream-2” merge mai departe

La începutul lunii decembrie, după o pauză de aproape un an, se va relua construcția gazoductului ”Nord Stream-2”. Căpitanii navelor ce se deplasează mai la sud de zona Adlergrund din Marea Baltică sunt rugați să fie prudenți: acolo se termină cele două fire ale viitoarelor conducte de transport al gazelor naturale, informează NDR. Nava specializată […]

Vizitatori website: 3237846