Hot News
17/12

Kremlinul a anunțat că este pregătit să negocieze cu NATO într-o „țară neutră”

Rusia este pregătită să poarte tratative cu NATO în „orice țară neutră”, a anunțat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, relatează RBC. „Consilierul președintelui Rusiei, Iuri Ușakov, i-a oferit consilierului președintelui SUA, Jake Sullinav, o serie de explicați legate de garanțiile de securitate, transmise ieri, pe canale diplomatice, părții americane și i-a adus […]
16/12

Gazprom și-a îndeplinit obligațiile față de Ucraina în privința tranzitului de gaze naturale

În anul 2021, Gazprom și-a îndeplinit înainte de termen obligațiile contractuale față de Ucraina pentru tranzitul gazelor naturale, a declarat compania. ”De la începutul anului, pe teritoriul Ucrainei au fost transportați 40 de miliarde de metri cubi de gaze naturale rusești, ceea ce corespunde volumului prevăzut în acordul de tranzit pentru întregul an 2021”, se […]
15/12

Peskov: Proiectul de rezoluție al Consiliului de Securitate al ONU privind schimbările climatice este inacceptabil

Proiectul de rezoluție al Consiliului de Securitate al ONU privind schimbările climatice, împotriva căruia Rusia și-a folosit dreptul de veto, este total inacceptabil, a declarat secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, citat de cotidianul Izvestia. Peskov a precizat că Moscova nu este de acord cu punctul de vedere exprimat de SUA, potrivit căruia exercitându-și […]
14/12

Peskov a răspuns amenințărilor din partea G7 la adresa Moscovei

Rusia ar fi salutat apelul adresat de Grupul celor 7 (G7) autorităților ucrainene pentru a-și îndeplini angajamentele pe care și le-au asumat. Dar amenințările nu trebuiau repetate, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenția Rambler.ru. ”Singurul lucru pe care l-am fi dorit ar fi fost ca această poziție să fie […]
13/12

Kremlinul a reacționat la vorbele lui Lukașenko despre oprirea tranzitului de gaze

Kremlinul se așteaptă ca Gazprom să-și îndeplinească obligațiile de a furniza gaze către Europa în baza contractelor, iar situația din jurul Belarusului nu va afecta acest lucru. În acest sens, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a reacționat la amenințarea președintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, de a opri tranzitul gazelor, informează agenția RIA […]
12/12

Peskov a dezmințit informațiile despre încercările lui Biden de a-l intimida pe Putin

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a dezmințit faptul că președintele american, Joe Biden, ar fi încercat să-l intimideze pe liderul rus, Vladimir Putin, în timpul convorbirilor prin videoconferință, informează agenția RIA Novosti. „Colegii noștri americani, imediat după încheierea conversației, au început să povestească, la unison, unul altuia lucruri de groază, precum faptul […]
12/12

Peskov. Rusia, îngrijorată de faptul că, printr-un port din Grecia, este dislocată tehnica militară NATO

Rusia este îngrijorată de concentrarea de soldați ai NATO și SUA pe teritoriul Greciei și de dislocarea de tehnică militară a Alianței prin portul elen Alexandroupolis, a declarat secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat postului grec de televiziune Antenna, în ajunul întrevederii președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu premierul elen, Kyriakos […]
20/05

Peskov, pecizări privind un summit ruso-american

În numeroase chestiuni, poziția Statelor Unite este schimbătoare și este aproape imposibil să construiești prognoze legate de viitorul relațiilor bilaterale, în următorii doi ani, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, în cadrul emisiunii ”Moscova. Kremlin. Putin”, difuzată de postul de televiziune Rossia-1. ”Într-adevăr, poziția președintelui Donald Trump și poziția părții americane […]
06/04

Peskov nu înțelege ce se întămplă cu încălțămintea

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, a declarat că are o serie de nelămuriri legate de criteriile după care încălțămintea a devenit unul dintre markerii de studiere de către Rosstat (Institutul pentru Statistică) a nivelului de trai și a situației financiare a rușilor în 2018. Oficialul Kremlinului a precizat, totodată, că rezultatele studiului […]
01/03

Peskov despre interesul SUA pentru veniturile lui Putin

”Sunt sforțări zadarnice rusofobe”. Așa a caracterizaat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, pregătirea de către aleșii americani a unui raport privind veniturile lui Vladimir Putin. Congresmanii americani au prezentat un proiect de lege, numit ”Vladimir Putin Transparency Act”, cu solicitarea de a dezvălui veniturile și datele referitoare la averea președintelui Vladimir Putin […]
14/02

Peskov: rusofobia din Congresul SUA este o boală incurabilă

Cu privire la pregătirea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei Rusia nu vede încă perspectivele de „vindecare” a parlamentarilor americani de boala inveterată a rusofobiei, în timp ce încercările lor de a impune restricții împotriva proiectelor energetice și a băncilor rusești nu sunt departe de mentalitatea unui raсket, a declarat în fața ziariștilor Dmitri Peskov, secretarul […]
06/02

De ce Putin acordă rar interviuri presei ruse

Din cauza programului foarte încărcat, a explicat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, încercând să explice de ce comentariile liderului de la Kremlin apar mai des în mass-media străine. ”De ce Putin acordă rar interviuri? În primul rând, pentru că nu prea are timp. În al doilea rând, el apare foarte des în […]
06/02

Dmitri Peskov: ”Putin este un președinte care a intrat deja în istorie”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, consideră că muncă alături de Vladimir Putin reprezintă ”o oportunitate unică”. ”E ceva unic și, nu ascund, ar fi o prostie să încerc să plec, pentru că este o oportunitate unică prin esența ei, este unică pentru că, în cazul meu, sunt alături de Putin”, a spus […]
04/02

Kremlinul i-a răspuns lui Trump

Moscova nu intenționează să vină cu noi inițiative privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF) după ce tratatul semnat în 1987 și-a încetat, practic, valabilitatea, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus. El a precizat că Moscova este gata să analizeze alte propuneri, scrie RBK. Rusia este pregătită […]
31/01

Între Rusia și Ucraina nu este război

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui Rusiei,  a declarat la o conferință de presă că între Rusia și Ucraina nu există nici un fel de război, dar Moscova nu poate face o evaluare pozitivă a relațiilor dintre cele două țări. Comentând afirmația lui Petro Poroșenko, președintelui ucrainean, care a comparat relațiile dintre Moscova și […]

Vizitatori website: 3237774